Infecția cu virusul herpes neonatal prin transmitere sexuală reprezintă una dintre cele mai serioase complicații ce pot apărea în perioada perinatală. Virusul herpes simplex (HSV), în special tipul 2, se transmite de obicei pe cale sexuală și poate afecta nou-născutul în timpul nașterii, dacă mama are o infecție activă.
Riscurile sunt foarte mari, pentru că sistemul imunitar al bebelușului este extrem de vulnerabil și nu are capacitatea de a combate eficient infecțiile. Herpesul neonatal poate duce la probleme severe, de la infecții cutanate și oculare până la afectarea sistemului nervos central, iar în cazurile netratate poate pune în pericol viața copilului.
Această afecțiune nu este foarte frecventă, dar atunci când apare necesită diagnostic rapid și tratament agresiv. Cauza principală este contactul direct cu virusul prezent în secrețiile materne, de obicei la nivel genital.
Tocmai de aceea, screeningul în sarcină și măsurile de prevenție sunt esențiale. Simptomele pot fi nespecifice la început, dar evoluează rapid și pot fi confundate cu alte infecții neonatale.
Ce este infecția cu virusul herpes neonatal prin transmitere sexuală?
Infecția cu virusul herpes neonatal este o boală produsă de virusul herpes simplex (HSV-1 sau HSV-2), transmis de la mamă la copil. Cel mai frecvent, transmiterea are loc în timpul nașterii vaginale, atunci când bebelușul intră în contact cu secrețiile infectate.
Există trei forme clinice principale:
- Forma localizată cutaneo-mucoasă: afectează pielea, gura sau ochii bebelușului.
- Forma diseminată: virusul se răspândește în organele interne (ficat, plămâni, inimă).
- Forma neurologică: atacă sistemul nervos central, provocând encefalită sau convulsii.
Infecția apare de regulă în primele 4 săptămâni de viață și are o evoluție rapidă.
Faptul că virusul poate fi asimptomatic la mamă complică lucrurile. Unele femei gravide nu știu că sunt purtătoare și descoperă riscul abia la naștere, când copilul dezvoltă simptomele.
Cauzele și factorii de risc
Cea mai frecventă cauză a infecției este herpesul genital activ al mamei în momentul nașterii. Atunci când există leziuni sau virusul este eliminat în secreții, riscul de transmitere crește semnificativ.
Principalii factori de risc sunt:
- Prima infecție cu herpes genital apărută în timpul sarcinii.
- Recurențe frecvente ale herpesului genital.
- Nașterea vaginală în prezența leziunilor active.
- Lipsa tratamentului antiviral în timpul sarcinii.
- Ruptura prematură a membranelor (pierderea lichidului amniotic), care expune copilul la virus.
Un alt aspect important: HSV-1, cunoscut în mod obișnuit pentru „herpesul de buze”, poate fi transmis și la nivel genital și astfel ajunge să infecteze nou-născutul.
Simptomele infecției cu virusul herpes neonatal
Manifestările clinice pot varia în funcție de forma bolii. Primele semne apar, de obicei, între zilele 5 și 21 de viață.
Simptome frecvente:
- Leziuni cutanate: vezicule mici, pline cu lichid, asemănătoare cu cele ale herpesului la adulți.
- Iritații la nivelul ochilor: conjunctivită, roșeață sau secreții.
- Febră și letargie: bebelușul devine apatic și se alimentează greu.
- Dificultăți respiratorii: mai ales în forma diseminată.
- Convulsii și tremurături: indică afectarea neurologică.
Semnele pot fi ușor confundate cu alte infecții neonatale (bacteriene sau virale). Tocmai de aceea, orice simptom suspect trebuie evaluat urgent de medic.
Diagnostic și metode de confirmare
Diagnosticul infecției cu virusul herpes neonatal prin transmitere sexuală se face pe baza tabloului clinic și a testelor de laborator.
Cele mai utilizate metode sunt:
- PCR (reacția de polimerizare în lanț): detectează ADN-ul viral în sânge sau lichid cefalorahidian.
- Culturile virale: recoltate din vezicule, sânge sau secreții.
- Analize de sânge: pot arăta anomalii hepatice sau semne de infecție generalizată.
- Examinarea lichidului cefalorahidian: pentru a depista afectarea sistemului nervos central.
Diagnosticul precoce este vital. Cu cât tratamentul începe mai repede, cu atât șansele de supraviețuire și recuperare ale copilului cresc.
Opțiuni de tratament disponibile
Tratamentul herpesului neonatal este agresiv și se administrează în spital. Medicamentele antivirale sunt esențiale pentru controlul bolii.
- Aciclovir intravenos: administrat în doze mari, pe o perioadă de 14–21 de zile.
- Terapia de susținere: hidratare, alimentație adecvată și controlul temperaturii.
- Anticonvulsivante: în caz de afectare neurologică.
- Monitorizare pe termen lung: pentru depistarea complicațiilor și recurențelor.
Chiar și cu tratament, prognosticul depinde de forma bolii:
- În forma cutaneo-mucoasă, șansele de supraviețuire sunt mari, dar pot apărea recidive.
- În forma diseminată sau neurologică, riscul de mortalitate sau de sechele severe rămâne ridicat.
Măsuri de prevenție și protecție
Prevenirea herpesului neonatal este posibilă printr-o combinație de educație, diagnostic precoce și tratament al mamei în timpul sarcinii.
Recomandări importante:
- Testare pentru herpes în cazul femeilor însărcinate cu simptome sau parteneri infectați.
- Administrarea de aciclovir în sarcină, în ultimele săptămâni, pentru a reduce riscul de recurență.
- Nașterea prin cezariană dacă mama are leziuni active în momentul travaliului.
- Evitarea contactului sexual neprotejat în timpul sarcinii cu parteneri infectați.
- Igienă strictă după naștere: pentru a evita transmiterea prin contact direct.
Informația corectă și comunicarea deschisă cu medicul ginecolog sau neonatolog sunt esențiale.
Complicațiile pe termen lung
Infecția cu virusul herpes neonatal poate lăsa urme chiar și după tratament.
Posibile consecințe:
- Tulburări de dezvoltare neurologică.
- Probleme de vedere sau orbire.
- Epilepsie.
- Recidive repetate ale leziunilor cutanate.
De aceea, copiii care au trecut prin această infecție au nevoie de monitorizare medicală continuă, pentru a preveni și gestiona complicațiile.
Infecția cu virusul herpes neonatal prin transmitere sexuală este o afecțiune rară, dar extrem de gravă, care poate afecta viața nou-născutului încă din primele zile. Cunoașterea cauzelor, recunoașterea simptomelor și diagnosticarea rapidă fac diferența între o evoluție favorabilă și complicații severe. Tratamentul antiviral modern poate salva vieți, însă prevenția rămâne cea mai bună strategie.
Este important ca viitoarele mame să discute deschis cu medicul lor despre riscuri, să efectueze testele recomandate și să respecte indicațiile de tratament. Iar părinții trebuie să fie atenți la orice semn suspect al copilului în primele săptămâni de viață.
Prin informare corectă, responsabilitate și sprijin medical de specialitate, această problemă poate fi ținută sub control, iar copiii pot avea o șansă reală la o viață sănătoasă și echilibrată.
