Autodepășirea și concretizarea imaginarului
Creativitatea persoanelor schizofrenice provine din inabilitatea de a accepta standardele societății, negarea experientelor reale, naturale. Prețul plătit de aceștia se poate traduce printr-o putere extraumană creativă, ei trăind la limita dintre nebunie și realism.
Condiția umană, privită în ansamblu se poate rezuma la alegerea mentală de a trăi alături de semeni cu un strop de nebunie sau a depăși acest prag ajungând în lumea nebunului. Schizofrenicul este inundat de foarte multă informație, el trăiește pe mai multe planuri, poate fi și aici și acolo, la limita nedefinită clar pentru el, dintre dragoste și ură, exaltare și închistare emoțională, posibilitățile acestuia fiind nenumărate, întocmai unui șaman ce-și proiectează spiritul în alte creaturi, animale, păsări, parcurgând distanțe mari, simțind și trăind alături de acel spirit, suflet.
Poate fi un vizionar, primește semne divine, se contopește cu ele, le trăiește la limită, simte durerea, teama, bucuria la un nivel cu totul diferit. Se spune că un schizofrenic știe ce înseamnă cu adevărat să fii fericit, știe și trăiește adevăratele drame. Găsește semnificații în orice, de multe ori imposibil de dobândit atunci când trăiești acoperit de realism, în așa-numita stare mentală sănătoasă.
Direcțiile în care este tras în zbuciumările sale trec dincolo de orice imaginație, poate fi și zeitate și muritor, se autojertfește pentru credința lui, se îneacă în trăiri amănunțite, pentru ca mai apoi să zâmbească fericit proiectându-se pe un mal însorit.
La capătul opus, depresivul se simte apăsat de tot ce îl înconjoară, totul se năruie, pereții îi strâng capacitatea de a trăi, de a realiza și analiza realitatea; nimic din puterile sale nu îi aduc satisfacție, se ceartă cu sine însuși pentru această neputință, urăște pe oricine, se urăște dorindu-și simpla rezolvare chiar și prin suicid. Este expus în fiecare moment unei eșuări, pur și simplu hrana aceasta spirituală nimită și imaginație îi este brusc inaccesibilă, este blocat între realitate și imaginar, aici și acum pur și simplu nu îi oferă ce își dorește, lumea îl gonește, nu există decât disperare și sfârșit.
Avem deci, două ipostaze ale minții umane, cea schizoidă exuberantă, fără limite, imposibil de gestionat și cea depresivă, limitată emoțional și spiritual, măcinantă, două contraste, două extreme, pe care cu toții le trăim într-un dozaj de mijloc, echilibrat de Yin și Yang-ul ființei umane.
Suntem dependenți de tot ce este nou, trăim cu speranța că ceva mai mult se va întâmpla în clipa următoare, ne avântăm în explorarea unor noi posibilități, dorim să cunoaștem cât mai mult, să ne înțelegem și să stăpânim într-un final adevărul absolut pierdut la naștere. Întocmai unei exaltări schizoide probăm necunoscutul, dorim să-i râdem inevitabilului în față, suntem programați neurologic să ne autodepășim limitele, să explorăm necunoscutul, câștigul final traducându-se natural prin descărcarea dopaminergică. OMUL este creația absolută, responsabilă de dezvoltarea, concretizarea imaginarului, urzirea în continuare a pânzei universale; este programat să se autodepășească și să-si readucă în sinele său codificarea pierdută în momentul alegerii drumului neterminat, clipa în care proiecția energetică, spirituală a Eului suprem i-a dictat calea.
Oameni buni, puteți crea și distruge în orice clipă, depinde de fiecare dintre voi cum și în ce fel participați la concretizarea imaginarului în ceva benefic sau nu. Vă puteți autodepăși, pentru că sunteți piese importante în matricea universală, puterea înseamnă mai mult decât o simplă stăpânire a unei situații, ea înseamnă cunoaștere!
Cunoaște-ți limitele și depășeștele, pentru că OMULE, POȚI SĂ FACI ASTA!
