Experiența mea într-o țară străină: Copenhaga și provocările întâmpinate
Gândurile unui om pe pământ străin…
Astăzi, în timp ce savuram relaxarea de duminică, mi-am dat seama că se împlinesc doi ani de când m-am întors acasă. Nu îmi venea să cred. Timpul a trecut atât de repede… . Parcă ieri îmi număram zilele de vacanță și căutam cu disperare cele mai bune bilete de avion. Mintea mea refuza să accepte că sunt doi ani de zile de când am spus: Stop! Stop unei vieți ce nu mă reprezenta, unor căutări infinite, unor sentimente de neliniște.
Gândurile unui călător în căutarea unui nou început și obstacolele întâlnite pe drum
În căutarea unei schimbări și a unui mediu mai propice, am petrecut doi ani într-o țară străină. Am plecat de acasă cu gândul de a găsi ceva mai bun, considerând că numai în alte țări pot găsi ceea ce căutam. Căutam ceva nou, diferit. Existau mulți factori care m-au determinat să iau această decizie: o facultate în care profesorii „predau” doar de pe niște foi și te pictează la examene pentru prezență insuficientă la cursurile lor minunate și captivante, o lume tot mai necivilizată și nepăsătoare, dorința de a avea o viață mai bună și altele.
Așa că mi-am luat valiza și m-am mutat în Copenhaga. Totul părea minunat: studii gratuite, o populație vorbitoare de limbă engleză de 99%, comunități de studenți străini, cursuri axate pe practică și oameni primitori. Ce aș putea să îmi doresc mai mult? Ajunsă acolo, în primele luni, am fost cuprinsă de o euforie totală. Locuri noi, oameni noi, obiceiuri stranii și o mulțime de lucruri de descoperit.
Experiența mea într-o țară străină: Copenhaga și provocările întâmpinate
Am locuit temporar la o gazdă împreună cu alți studenți înainte de a semna un contract pentru o cameră într-un cămin. Totul era bine și frumos până în ziua în care trebuia să plecăm… Deodată, atmosfera din casă s-a schimbat radical. M-am trezit cu proprietara căutându-mi buzunarele și inspectând camera cu precauție. Nu îmi venea să cred, nu înțelegeam ce se întâmplase. Am decis să nu mă alarmez prea tare și să las lucrurile așa cum erau. Până când, cu stupoare, am observat că îmi lipseau câteva lucruri pe care le lăsasem inițial în spațiul comun al casei.
Am căutat în toate colțurile și… nimic. Explicația pe care am primit-o a fost următoarea: „Ahhh! Cred că am amestecat lucrurile cu ale mele. Toate cutiile pe care le-am împachetat sunt depozitate undeva departe de aici. Acum nu am timp să le recuperez. Dă-mi adresa ta nouă și vom vorbi mai târziu.” Am explodat de furie. I-am spus blondinei cât de jenant mi se pare să furi de la niște studenți (mai ales că nu eram singura persoană din casă pusă în acea situație), mi-am luat bagajele și am plecat.
Cu un gust amar în gură, am hotărât să merg mai departe. M-am mutat în noua cameră. Deși era mai departe de facultate, nu conta. Cel puțin aici știam că nu va exista nimeni să îmi răscolească lucrurile. Aveam propria mea cameră și o singură cheie pe care nu aveam de gând să o dezvălui nimănui. Am stat câteva zile în liniște, m-am concentrat pe studii și am încercat să-mi găsesc un loc de muncă. Am căutat pe diverse site-uri, forumuri și platforme de job-uri din țară. După mai bine de două luni de căutări, nu primisem niciun răspuns. Nu m-am panicat prea tare. Era nevoie de puțin noroc pentru a găsi un loc de muncă într-o țară străină într-un timp atât de scurt. Singurul lucru care mă demoraliza era vremea capricioasă: vânt puternic, ploi frecvente și reci, soare rar. Am ales să merg mai departe…
