Simpla complexitate a vieții
Oamenii sunt creați în perechi, animalele, tot ce înseamnă organism conștient urmează acceași regulă, nu putem să trăim și să concepem viața naturală într-un alt mod. Suntem conectați printr-un infinit de linii, acțiunile noastre, amprentele noastre în univers întorcându-se la noi ca și rezultate. Să ne gândim puțin asupra unui aspect al acestei interconectivități, la rolul creației tradus prin simpla și totuși atât de complexa vietate numită femeie, jumătatea oricărei perechi.
Cineva spunea: “dacă vei oferi unei femei un umăr, vei schimba total o societate”. De-a lungul istoriei această creatură a rupt barierele cunoașterii, a condus, a fost izgonită și totuși a reușit să-și ducă la bun sfârsit idealul. Ce-ar fi fost lumea fără Rosa Parks, Marie Curie, Kasturba Gandhi, Mother Teresa, Ioana D’Arc, Malala Yousafzai, unde s-ar fi ajuns dacă le-ar fi fost îngrădite drepturile la educație, la creațivitate, putere? Atunci când oferi sprijin unei femei și îi dai posibilitatea să evolueze, duci complexitatea la un alt nivel, complexitate ce mai apoi va fi transformată în ceva mult mai complex. Societatea este plină de prejudecăți, tipare, aparențe adânc impregnate; ne ghidăm după ură și mândrie fără să ne dăm seama că de fapt perechea a fost deja atribuită, prin simpla excludere a unei jumătăți vom trăi pe jumătate. Ce se întâmplă cu un băț de chibrit dacă îl rupi în două? Vei reuși oare să aprinzi, să dai naștere scânteii cu ambele părți?
Oare ce a aprins viața? Ce duce mai departe viața?
Sunt convins că am iscat multe controverse în acest moment, sigur vor apărea repulsii orgolioase de tipul atribuirii acelui capăt al bățului de chibrit, dar eu vin și vă întreb … oare ce a aprins viața? Ce duce mai departe viața?
Da, o putem sintetiza în laboratoare sofisticate, însă v-ați gândit care este calitatea, conștientizați care sunt riscurile eșecului? Suntem într-adevăr ființe ce evoluează în permanență și care își doresc în fiecare zi să dea naștere propriei creații, oamenii nu sunt culminarea traiectoriei, viața nu va fi aceeași și peste 1, 10, 1000, 1 bilion de ani, la fel cum nu a fost așa nici în trecut, putem doar specula și visa la ce va fi, la ce vom da naștere. Viața este anti-entropică, peste tot universul se supune celei de-a doua legi a termodinamicii, entropia ce desface totul în lucruri simple, motorul principal al tuturor modificărilor. Viața este acea esență ce se reorganizează mereu, celulele simple se transformă în complexitate, de la unicelularitatea organismelor la pluricelularitate, multicelularitate, acestea ajungând într-un final la primate, primatele ajung să dezvolte conștiința de sine, încep să-și imagineze posibilități ale viitorului, să creeze. Mintea plină de frici devine apoi elementul perfect al creativității, transformată în unelte cu care mai apoi ne extindem posibilitățile… este fascinant tot acest proces aflat într-o permanentă buclă a cunoașterii, dezvoltării. Un stol de păsări întotdeauna se va grupa într-o formație, nimeni nu le spune acestora cum și cine trebuie să conducă, este într-o permanență schimbare și totuși într-un final ajung la destinație, pentru că zboară ALĂTURI de jumătăți.
Nu există cine este primul, cine trebuie să fie capul, coada, totul este creat în comuniune…fiecare are rolul său.Vin și vă mai întreb odată, pentru ce judecăm după aparențe și tipare? Pentru ce ne avântăm să alegem vârful chibritului, când totul este atât de simplu? Pentru ce este nevoie să înrobim aproapele? Suntem construiți în perechi, singuri nu putem, să recunoaștem meritele acolo unde există!
OMULE drag și tu ești o piesă importantă, nu îți neglija forțele!
