• iunie 29, 2022
Ziua Internațională a Dunării

Știați că astăzi este Ziua Internațională a Dunării?!

Sărbătorită din 2004 de-a lungul întregului său bazin hidrografic, Dunărea, regele fluviilor din Europa, cum atât de bine era considerată de Napoleon Bonaparte, este al doilea fluviu ca lungime, parcurgând 2845 de km, dintre care mai mult de o treime sunt pe teritoriul țării noastre.

Izvorând din Munții Pădurea Neagră din Germania și vărsându-se în Marea Neagră, prin apropierea pădurii Caraorman, Dunărea noastră străbate zece țări, are în alte șapte, afluenți și trece în drumul ei, prin patru frumoase capitale europene, prin Viena, prin Budapesta, prin Belgrad și prin Bratislava.

Dunărea, cunoscută în trecut ca Danubius, sau ca Istrus, Histru, Danare, Donaris, Phisos sau Rio Divino, împreună cu afluenții săi, ascunde o mare parte dintre comorile naturale ale Europei, adăpostind multe și atât de valoroase ecosisteme, iar partea sectorului inferior al fluviului este considerată ca fiind cea mai bogată în biodiversitate.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, SUERD, vizează dezvoltarea bazinală a Dunării, fiind o inițiativă româno – austriacă lansată în anul 2008 și reușește să aducă în lumina reflectoarelor un model inovativ de cooperare la nivel macro-regional, României fiindu-i în acest context atribuite, spre coordonare, transportul, partea de navigabilitate, promovarea turismului și a culturii, dar și managementul riscurilor de mediu.

Cercetarea științifică este Arie Prioritară a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, iar institutul nostru, INCD GeoEcoMar, are intense preocupări în dezvoltarea multora dintre direcțiile de cercetare, fiind și coordonatorul propunerii DANUBIUS-RI – proiect fanion în Acțiunea Prioritară 7A, Societatea bazată pe cunoaștere.

Astfel, GeoEcoMar se regăsește în Misiunea ”Oceans” și poate juca, în egală măsură, un rol major în misiunile care privesc resursele naturale, adaptarea la modificările climatice, asigurarea unor resurse suficiente și curate de apă, precum și în protecția ecosistemelor acvatice.

Dunărea înseamnă viaţă, înseamnă hrană, apă, energie, transport şi multă #frumusețe, fiind o incontestabilă legătură comercială de-a lungul Europei şi nu în ultimul rând, înseamnă un liant între #culturi, între limbi şi atâtea civilizaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *